Autentificare
Am uitat parola
Edward Murphy despre Cautare

Intotdeauna gasesti usor ceea ce nu cauti. Iar ceea ce cauti gasesti abia in ultimul loc in care poti cauta.

Articole
Reteaua LegalAdviser.ro
Reteaua LegalAdviser.ro este parte integranta a programului EuroIntegrator ce cu...
Afacerea tramvaielor
Procesul Societăţii de Tramvaie din Bucureşti şi afirmarea controlului juris...
Afacerea Dreyfus
Căpitanul francez Alfred Dreyfus şi-a legat numele de o „afacere” ...
Cartea Alba a Liberei Concuren...
OBIECTIVELE CÃRȚII ALBE “Cartea albã a liberei concurențe...
Glosar de termeni folositi in ...
Glosarul poate fi descarcat mai jos
Glosar de termeni utilizati in...
Documentul poate fi descarcat mai jos
Grefier
Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciarăOrganizarea judiciară se i...
Avocatura
Legea nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat - repub...
Notariat
Legea nr.36/12 mai 1995, privind legea notarilor publici si a activitatii notari...
Magistratura
LEGE nr.303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistraţilor - republicat &icir...

Protectia consumatorilor in cadrul comertului electronic

de Asist. univ. drd. Marcel Bocşa



1. Aspecte introductive

 

În decursul ultimilor ani Internetul a luat un avânt considerabil. Influenţa lui în viaţa noastră cotidiană sporeşte de la zi la zi atingând din ce în ce mai mult şi consumul strict privat. Prin urmare la ora actuală este posibil să comanzi bunuri de larg Consum sau bunuri de folosinţă îndelungată, să rezervi o maşină de închiriat în locul unde îţi vei face petrece vacanţa, să rezervi bilete de avion sau de tren, stând acasă comod în faţa unui calculator conectat la Internet. Poşta şi serviciile private de curierat rapid sunt cele livrează articolele comandate direct la domiciliul consumatorului. Astfel, de acum înainte este posibil să-ţi faci cumpărăturile la orice oră din zi sau din noapte, stând acasă sau fiind la birou. Datorită comerţului electronic consumatorul economiseşte foarte mult timp viaţa sa cotidiană fiind astfel mult mai flexibilă. Consumatorul care foloseşte Internetul intră vrând nevrând într-un vast proces de globalizare.

 

Accesul la o ofertă internaţională foarte variată permite consumatorului on-line să facă o mai bună analiză comparativă sub raport calitate-preţ a bunurilor, produselor sau serviciilor dorite. Dacă această noutate vine să stimuleze concurenţa între diferiţi furnizori on-line , atunci ea este şi corolar privitor la exercitarea unei presiuni asupra preţurilor şi serviciilor comercianţilor tradiţionali. De asemenea comerţul electronic are incidenţă nu numai cu consumatorii ci şi în ceea cei priveşte pe comercianţi după cum ei au pariat sau nu pe Internet în oferirea produselor şi a serviciilor lor.

 

În ciuda unui număr considerabil de calculatoare şi a multitudinii de noi racordări la Internet, numărul consumatorilor care îşi fac cumpărăturile prin Internet este foarte modest în România, chiar dacă de la an la an acest număr creşte. Această reţinere ţine de inconvenientele pe care le prezintă Internetul: spre deosebire de cumpărarea dintr-un magazin tradiţional, comanda prin Internet nu permite clientului să ţină efectiv în mână articolul care-l interesează, mai mult clientul nu cunoaşte furnizorul său decât prin intermediul imaginii virtuale a paginii web. Acest ultim aspect explică fără îndoială prudenţa afişată de consumatori care sunt chinuiţi de următoarele întrebări retorice: unde se află furnizorul? Care este situaţia sa financiară? Care sunt riscurile legate de obligaţiile de plată şi de livrare? Care este legea aplicabilă în caz de litigiu?

 

Pe măsură ce operaţiunile efectuate prin Internet vor deveni din ce în ce mai simple răspunsul la aceste întrebări va da o nouă dimensiune comerţului electronic. Regimul juridic, la prima vedere pare simplu, fiind marcat de simpla comandă efectuată prin Internet, dar, în fapt se dovedeşte extrem de complex. Aspectele legale pe Internet pot să varieze foarte tare în funcţie de locul unde operează furnizorul şi de tipul de relaţii stabilite cu clientul său. Astfel, în cazul unei tranzacţii comerciale electronice transfrontaliere, nu întotdeauna instanţa română este cea competentă în a rezolva un eventual litigiu. Depinzând de ţara furnizorului judecarea cazului poate fi foarte dificilă.

..........................................................................................................................................