de prof.univ.dr. Vlad Barbu

În contextul aderării Românie al Uniunea Europeană, legiuitorul român a căutat să armonizeze şi să analizeze legislaţia internă cu cadrul comunitar în acest sens. Această armonizare însă se face fără a se neglija tradiţia şi necesităţile pieţei forţei de muncă din România.

Prin modificarea Codului muncii, legiuitorul prevede expres nevoia de a armoniza legislaţia internă cu cea comunitară (art. 292 Codul muncii) aspect care se regăseşte şi prin noile prevederi legate de clauza de neconcurenţă ce poate fi inserată în conţinutul contractului individual de muncă.

Este ştiut faptul că, în ceea ce priveşte un contract individual de muncă are o parte legală (de la care nu se poate deroga nici chiar prin manifestarea expresă a părţilor semnatare) şi o parte convenţională care se materializează prin manifestarea de voinţă a părţilor semnatare dar cu respectarea limitelor impuse de lege.

În acest sens art. 11 din Codul muncii dispune că în cadrul contractului individual de muncă nu se pot insera clauze sau prevederi contrare ce conţin drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative sau contracte colective de muncă.

Aşadar orice prevedere ce creează drepturi şi obligaţii pentru părţile contractante – implicit şi clauza de neconcurenţă – şi care v-a fi inserată în conţinutul contractului individual de muncă, trebuie să nu contravină prevederilor legii în vigoare, ale contractului colectiv la nivel naţional sau altor contracte colective aplicabile respectivului raport juridic de muncă.

La modificarea vechilor reglementări cu privire la clauza de neconcurenţă, legiuitorul a avut în vedere atât necesitatea armonizării legislaţiei interne cu cea comunitară în materie, cât şi asigurarea unei minime protecţii salariatului român pe o piaţa a forţei de muncă cu un anumit specific şi tradiţie. 

..........................................................................................................................................