de Prof.univ. dr. COSTICĂ VOICU

Ameninţări, vulnerabilităţi, pericole…sunt termeni utilizaţi obsesiv în literatură juridică şi nejuridică a începutului de mileniu III.

Termenii de mai sus sunt asociaţi conceptelor de siguranţă, securitate şi apărare naţională şi internaţională, integraţi unor doctrine care susţin necesitatea elaborării de strategii menite să anihileze ameninţările, să înlăture pericolele şi să controleze vulnerabilităţile îndreptate împotriva valorilor amintite.

Mai puţin cercetată este problema biotehnologiei şi a impactului acesteia asupra NATURII UMANE.
F.Fukuyama1 preciza faptul că: „cea mai semnificativă ameninţare pe care o reprezintă biotehnologia contemporană este potenţialitatea de a modifica natura umană”.

Capacitatea omului de a stăpâni lumea vie, de a se stăpâni pe sine şi, implicit, descendenţii speciei sale, determină formularea unei întrebări fundamentale: care este legitimitatea scopului urmărit de OM prin cercetările sale?

Neliniştea dreptului se cuplează cu neliniştile opiniei publice în privinţa pericolului social pe care îl prezintă din punct de vedere juridic, etic, cultural şi antropologic Biotehnologia.

Mai mult sau mai puţin evidentă este frica de o eventuală apocalipsă biotehnologică. Dreptul este chemat să decidă: între o maximă permisivitate şi o riguroasă limitare a cercetării ştiinţifice şi a aplicaţiilor biotehnologiei. Biotehnologia trebuie să facă obiectul unei reglementări în care cheia succesului o reprezintă un sistem organizat ştiinţific şi administrat raţional, care trebuie să asigure o corectă evaluare a riscurilor şi să instituie proceduri riguroase de securitate şi control.

Biotehnologia reprezintă, în opinia noastră, ecuaţia extremă a timpului prezent. În teritoriul imposibil de delimitat al cercetării genetice, se întâlnesc următorii actori:
– oamenii de ştiinţă care doresc să dezvolte cercetarea acestui domeniu;
– industriaşii care doresc să plaseze pe piaţă produsele cercetării ştiinţifice;
– crima organizată care încearcă să penetreze zona de maximă rentabilitate;
– dreptul ca regulator al disputelor;
– religia ca apărătoare a demnităţii umane.

..........................................................................................................................................