de Drd. VIOLETA ELENA GEORGESCU

I. Consideraţii generale

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, adoptată la 4 noiembrie 1950, reprezintă un document fundamental al protecţiei şi garantării drepturilor individului, atât prin procedura instituită, cât şi prin întreaga sa arie de drepturi şi libertăţi, recunoscute şi garantate. Constituţia Uniunii Europene recunoaşte şi consacră, cu valoare de principii fundamentale ale dreptului comunitar, normele dreptului internaţional şi pe cele din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conferindu-i, astfel, o vocaţie universală şi un profund spirit umanist. Principala caracteristică a Convenţiei Europene este de a enunţa drepturile ai căror titulari sunt persoanele individuale. Aceste drepturi sunt susceptibile de a face obiectul unui control cu caracter judiciar, internaţional sau chiar naţional.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a subliniat, principial, dinamismul interpretării Convenţiei, care trebuie, totuşi, să ţină cont de tradiţiile juridice naţionale şi de concepţiile morale proprii unui stat şi, în acelaşi timp, să aprecieze la justa lor valoare interesele generale pe baza cărora o societate trebuie să-şi asigure apărarea.

Unul dintre drepturilor garantate în Convenţie îl constituie „dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”, consacrat de art. 8 (Titlul I), potrivit căruia:
„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest drept este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Preocuparea pentru protecţia vieţii private nu este una recentă, ea fiind teoretizată filozofic încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, prin elogiul adus de autori ca Benjamin Constant libertăţii private (ca fundament al vieţii moderne) şi prin principiul lui John Stuart Mill, ce afirma că singura justificare a intruziunii în viaţa personală este pericolul lezării altor persoane.

De factură anglo-saxonă, privacy s-a impus treptat în jurisprudenţa şi în peisajul normativ al Europei. Prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este protejată o sferă largă de interese de natură personală, cuprinse în noţiunea generală de „drept la viaţă privată, viaţă de familie, corespondenţă şi domiciliu”. 

...........................................................................................................................................