de Lector univ. dr. Ştefan Mihăilă

1. Consideraţii introductive.

Este cunoscut faptul că în ţările cu economie de piaţă bine dezvoltată, circa 80-90% din procesele comerciale ce decurg din executarea unui contract se soluţionează pe cale arbitrală, asta deoarece, judecarea unui proces comercial apelând la instanţele de drept comun ar dura ani de zile, datorită procedurilor greoaie şi multiplelor grade de jurisdicţie.

Avantajele certe ale arbitrajului şi anume o judecare mai rapidă, mai puţin formală, mai suplă, fac din arbitraj o modalitate privilegiată de soluţionare a litigiilor. Avantajul major al arbitrajului îl constituie însă confidenţialitatea, prevăzută de art. 353 lit.c C. proc. civ., ce se impune ca o regulă fundamentală opusă publicităţii proprii procesului judiciar care se poate constitui uneori ca o gravă sancţiune comercială cu caracter destabilizator pentru părţi.

În România, arbitrajul comercial, aşa cum este reglementat de Cartea a IV-a (despre arbitraj) din Codul de procedură civilă, după modificarea din 1993, este o formă de justiţie privată.

Ca regulă generală, potrivit art. 340 din C. proc. civ. persoanele care au capacitatea deplină de exerciţiu pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea referitoare la drepturile asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţia, adică litigiile privind statutul persoanelor, cele referitore la lucruri care nu sunt în comerţ, conflictele colective de muncă, ori acele litigii privind lichidarea judiciară.

..........................................................................................................................................