Intotdeauna gasesti usor ceea ce nu cauti. Iar ceea ce cauti gasesti abia in ultimul loc in care poti cauta.
Prof. univ. dr. Florea Măgureanu
Universitatea româno-Americană
Principiul privind accesul liber la justiţie este consacrat în Constituţia României, care prevede la art. 21 că “Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept”. Potrivit acestor prevederi, dreptul dedus judecăţii trebuie să fie concret şi efectiv, să existe o cale judiciară, iar accesul la serviciile justiţiei să fie asigurat prin gratuitatea justiţiei sau prin taxe care să permită tuturor accesul la organele judiciare, instanţe judecătoreşti sau organe de executare silită.
Accesul liber la justiţie se poate realiza în mod efectiv prin: scutirea plăţii taxelor de timbru, asistenţă juridică gratuită, simplificarea procedurii, realizarea unor formulare tipizate pentru a fi puse la dispoziţia celor interesaţi ş.a.
Accesul la justiţie semnifică posibilitatea oricărui subiect de drept care se consideră lezat într-un drept al său de a se adresa unei instanţe judecătoreşti competente şi de a obţine o hotărâre prin care să-i fie soluţionată cererea, fie că este o soluţie favorabilă fie că i se demonstrează că solicitarea sa nu este întemeiată ori în acord cu legea sau cu normele de conduită morală.
Transformările de ordin social-economic şi politic survenite după 1998, au condus la un număr de cereri şi petiţii fără precedent
....................................