Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităţilor Europene, independent de statele membre, având deci un caracter cu adevărat supranaţional. Comisarii acţionează exclusiv la dispoziţia Uniunii şi nu a ţărilor de origine.

Denumirea de Comisie Europeană este cunoscută după Tratatul de Fuziune de la Bruxelles din 1965, în acesta prevazându-se unirea celor trei Comisii existente la acel moment intr-o singură instituție, Comisia Comunităților Europene.

Cele trei Comisii care au fuzionat sunt:

1) Înalta Autoritate, înfiinţată prin Tratatele de la Paris (1951) privind constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
Înalta Autoritate avea o poziție de independență fată de guvernele statelor membre ale CECO. Ea avea și competențe foarte întinse în domeniul administrării producției de cărbune si oțel. Câteva dintre atribuțiile sale:
- strângerea de informații pentru cei interesați în scopul facilitării activităților lor;
- organizarea de consultații în materie;
- definirea obiectivelor comune;
- acordarea de împrumuturi sau de garanții pentru împrumuturile contractate de întreprinderi.

Este de notat ca Înalta Autoritate putea să intervină în materie de prețuri și chiar să instituie cote de producție, programe de fabricație s.a.

2) Înalta Autoritate avea în componența sa nouă membri, care erau numiți prin comun acord de cele șase guverne. Aceștia erau recrutați după competența lor profesională și nu acționau ca reprezentanți ai țărilor cărora le aparțineau, ci în toată independenta, în spirit european.


3) Comisia CEE (Comunitatea Economica Europeana) și Comisia EURATOM (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice), create în baza Tratatelor de la Roma (25 martie 1957). Erau formate tot din nouă membri, numiți de către guvernele naționale pentru o perioadă de patru ani. Dat fiind faptul că în anii ce au trecut de la crearea CECO entuziasmul integrării a devenit mai slab, emblematic in acest sens fiind neconcretizarea propunerilor de formare de comunități europene in domeniul apărării și politic, Comisia CEE, spre deosebire de înalta Autoritate, nu adoptă decizii, ci punea în aplicare hotărârile Consiliului de Ministri, asigurând și executarea dispozițiilor prevăzute de Tratat.

Organizarea Comisiei Europene

Numărul de membrii ai Comisiei Europene este de 27, fiecare comisar european reprezentând câte o țarâ membrâ. Ea este condusâ de un președinte și are mai mulți vicepreședinți.
Președintele Comisiei și membrii ei sunt aleși conform reglementărilor Tratatului de la Nisa (semnat pe 26 februarie 2001 și intrat în vigoare la 1 februarie 2003):
„Art. 214(2). Consiliul, reunit în prezenta sefilor de stat si de guvern, hotarând printr-o majoritate calificata, va numi persoana pe care intentioneaza sa o numeasca Presedinte al Comisiei Europene; nominalizarea trebuie sa fie aprobata de Parlamentul European.
Consiliul, hotarând prin majoritate calificata si prin acordul comun cu Presedintele nominalizat, va adopta lista cu celelalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca ca membrii ai Comisiei, în concordanta cu propunerile facute de catre fiecare stat membru.
Presedintele si ceilalti membrii ai Comisei astfel nominalizati, în bloc, vor fi supusi votului de aprobare al Parlamentului European. Dupa aprobarea de catre Parlamentul European, Presedintele si ceilalti membrii ai Comisiei vor fi investiti de catre Consiliu care va hotarî prin majoritate calificata.”

Tot referitor la Comisie se arată că actualul art. 215 TCE va fi înlocuit cu:
„Art. 215. Cu exceptia reînnoirilor obisnuite sau din cauza de deces, funcția membrilor Comisiei încetează în mod individual prin demisie voluntară sau din oficiu.
Membrul demisionar sau decedat este înlocuit pentru perioada ramasă din mandat de către un nou membru numit de Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată.
Consiliul poate, hotarând prin vot unanim, sa decidă să nu se mai producă înlocuirea. În eventualitatea unei demisii voluntare sau din oficiu, Președintele este înlocuit pentru durata rămasă din mandat. Procedura prezentată la 214(2)este aplicabilă pentru înlocuirea Presedintelui.
În afara cazului demisiei din oficiu reglementată de art. 216 membrii Comisiei vor rămâne în funcție pâna când vor fi înlocuiți, sau pâna când Consiliul va decide că nu este cazul ca înlocuirea să aibă loc.”

Articolul 217 din TCE va fi înlocuit de noul articol 217, care prevede următoarele:
„1. Comisia va lucra respectând orientarile politice definite de Președintele ei, care va decide asupra organizării sale interne, pentru a asigura functionarea ei coerentă, eficientă și pe bază de colegialitate.
2. Responsabilitățile care incumba asupra Comisiei vor trebui structurate și alocate între membrii Comisiei de către Președintele ei. Acesta poate realoca aceste responsabilități în timpul mandatului comisiei. Membrii Comisiei trebuie să ducă la îndeplinire responsabilitățile care le-au fost însarcinate de către Președinte, sub autoritatea acestuia.
3. După obținerea aprobării Colegiului, Presedintele va numi vicepresedinți din rândul membrilor Comisiei
4. Un membru al Comisiei trebuie să demisioneze la cererea Presedintelui, dupa obtinerea de catre acesta a aprobarii Colegiului”.

Articolul 4 al Protocolului asupra extinderii Uniunii Europene statuează:
„1. De la 1 ianuarie 2005 si cu efect din momentul când prima Comisie de dupa aceasta data îsi va începe mandatul, art. 213(1) Tratatul instituind Comunitatea Europeana si art. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către următoarele:
«1. Membrii Comisie vor fi aleși pe baza competenței lor generale si care oferă toate garanțiile de independență.
Comisia trebuie să includă câte un cetatean al fiecărui stat membru.
Numarul membrilor Comisie poate fi schimbat de Consiliu printr-un vot unanim.»
2. Când Uniunea va consta din 27 de state membre, art. 213(1) din Tratatul instituind Comunitatea Europeana si art. 126(1) al Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice vor fi înlocuite de către urmatorul:
«1. Membrii Comisie vor fi aleși pe baza competenței lor generale si care oferă toate garanțiile de independență.
Numărul membrilor Comisiei este mai mic decât numărul statelor membre. Membrii Comisiei sunt aleși pe baza unui sistem rotativ întemeiat pe principiul egalității, aranjamentele necesare fiind adoptate de Consiliu prin vot unanim.
Numărul membrilor Comisiei este stabilit de Consiliu prin vot unanim».
Acest amendament se va aplica de la data de la care îsi începe mandatul prima Comisie de după aderarea celui de-al douazeci si saptelea stat membru.
3. Consiliul, hotarând în unanimitate, dupa semnarea tratatului de aderare de către cel de-al douazeci si saptelea stat al Uniunii, va adopta:
- numărul de membrii ai Comisiei;
- implementarea aranjamentelor pentru un sistem rotativ bazat pe principiul egalității, continând toate criteriile si regulile necesare pentru determinarea compoziției colegiilor succesive în mod automat pe baza următoarelor principii:
a) Statele membre vor fi tratate strict pe picior de egalitate cu privire la succesiunea și timpul petrecut de cetatenii lor ca membrii ai Comisiei, în consecinta, diferenta dintre numarul total de perioade în funcție detinute de cetățenii a oricăror doua state membre să nu poată fi mai mare de una;
b) referitor la punctul (a), fiecare colegiu succesiv trebuie să fie compus în așa fel încât să reflecte în mod satisfăcător aria demografică și geografică a tuturor statelor membre ale Uniunii.
4. Orice stat care aderă la Uniune are dreptul, la momentul adeziunii sale, să aibă unul din cetățenii săi ca membru al Comisiei, pâna la aplicarea paragrafului 2.”.

Atribuțiile Comisiei

Comisia Comunitatilor Europene reprezintă instituția cea mai originală a sistemului comunitar, îndeplinind atribuțiile unui adevărat executiv, prefigurând viitorul guvern european supranațional.

Conform dispozițiilor art. 155 Tratatul CE, în vederea asigurării funcționării și dezvoltării pieței comune, Comisia îndeplinește următoarele atribuții:
- veghează asupra aplicării dispozițiilor Tratatului și a dispozițiilor adoptate de instituții în virtutea tratatului (funcția de supraveghetor);
- formulează recomandări sau avize asupra materiilor care fac obiectul tratatului (functia de inițiativă și control);
- are putere proprie de decizie proprie si participă la formularea actelor Consiliului și Parlamentului European (funcție de decizie și inițiativă);
- exercită competențele pe care Consiliul i le conferă (funcția de execuție).

În afara atribuțiunilor menționate mai sus, prin Tratatul CE, Comisiei îi revine și atribuția de reprezentare a comunităților și de negociere. Comisia are competențe și în ceea ce privește gestionarea fondurilor structurale comunitare.

Spre deosebire de situația existentă într-un stat national, unde dreptul de inițiativă legislativă este exercitat de guvern și parlament, la nivel comunitar respectivul drept revine în principal Comisiei Europene, în unele cazuri, cu titlu de excepție, revenind și Consiliului Miniștrilor Uniunii Europene si Parlamentului.

Pâna la adoptarea Actului Unic European, Consiliul deținea, atât puterea legislativă, cât și pe cea executivă, Comisia neputând lua măsuri de execuție decât în urma unei abilitări dată de Consiliu. În practică însa, mai ales în materie de politică agricolă comună, se făcuse simțită nevoia adoptării a numeroase măsuri de execuție la nivel comunitar, ceea ce a pus Consiliul în imposibilitatea de a le solutiona în timp util. Cerintele legate de eficiența actiunii comunitare au condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei competențe executive. De acum înainte competenta de principiu aparține Comisiei, regula anterioară fiind inversată: Consiliul nu mai este executivul care îsi poate delega competenta catre Comisie, ci aceasta din urma reprezinta executivul, cu exceptia situatiilor în care Consiliul își rezervă în mod expres acest drept pentru sine.

Un atribut esențial ce revine Comisiei, este acela al controlului aplicării tratatelor comunitare atât de catre Consiliu, cât si de catre statele membre. În virtutea acestui atribut Comisia poate sa declanseze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacă, Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligatiile ce le revin din tratate.


Comisia are sediul la Berlaymont, Bruxelles, dar are birouri si la Luxemburg, reprezentanțe în Statele Membre și delegații în numeroase capitale ale lumii.